…din seria…Nu voi fi un om obisnuit, pentru ca am dreptul sa fiu extraordinar….
Veneam azi de la munca …eram in vesnicele mijloace de transport si…NU am avut o revelatie (pt. ca asta va gandeati ca o sa scriu)…din contra…nici concluzie nu am avut, cel putin nu una pozitiva. Cred ca incercarea era prea grea (cu toate ca ‘greu’ e un cuvant care incerc sa il scot din vocabular), duceam o teribila lupta incercand sa fiu OBIECTIVA; ma straduiam sa separ realitatea (efectiv realitatea) de realitatea pe care o vad eu (aia interpretata gresit, aia din mult in spatele cuvintelor, AIA)…de fapt de irealitate, de ‘miraj’, de eronata interpretare…nu am reusit intr-un final…INSA am tras niste ‘invataturi’…autodidacta de mine:D
-mereu am idolatrizat lucrurile pe care nu le-am avut cand (cum, cat, unde) am vrut eu!!! Aproape fara exeptie, dupa ce le-am dobandit (intr-un fel sau altul…) am ajuns la concluzia ca sunt mai mult sau mai putin nimicuri…de unde rasare intrebarea: sa se fi transformat ele in nimicuri…nu cred…cred ca de fapt au fost un soi de ‘nimicuri’ inca de la inceput…asta e related cu realitatea si realitatea din capul meu…
-si…ca sa nu fie doar una…pot spune…foarte generalizat, mult mai generalizat decat as fi vrut sa zic… ca oamani vad in oameni…si sunt oameni care cred ca vad totul in alti oameni, dar apreciez ca astea e o ‘realitate fictiva’…cred ca asa au impresia…de fapt nu cred ca vad nici a 11-a parte 
-si trei…urasc lucrurile specifice omenirii…God, atat de specifice, urasc: idea ’sa ma supar eu ca sa nu te superi tu’, idea ‘nu-l suna!’, idea indiferentei, fitele, hainele, anumit gen de masini, animale mari care omoara animale mici, anumit gen de oameni, anumit gen de oameni care apreciaza pe acest anumit gen de oameni…si cu toate ca suna mai mult decat penibil din gura mea…oamenii pe kre nu ii multumeste nimic…
